ANUL SCOLAR 2021 – 2022

DISCIPLINE DE STUDIU AN ȘCOLAR 2021-2022

ANUL SCOLAR 2020 – 2021

NR.CRT DISCIPLINA DURATĂ LIMITE VÎRSTE
1. CANTO CLASIC 3 ani 16 – 30 ani
2. CANTO MUZICĂ UŞOARĂ 3 ani 16 – 30 ani
3. CANTO MUZICĂ POPULARĂ 3 ani 16 – 30 ani
4. CHITARĂ 3 ani 13 – 35 ani
5. PIAN 5 ani 10 – 25 ani
6. VIOARĂ 5 ani 10 – 25 ani
7. ACORDEON 3 ani 14 – 35 ani
 8. ORGĂ 3 ani 14 – 35 ani
9. INSTRUMENTE DE SUFLAT (CLARINET,  SAXOFON, NAI) 3 ani 14 – 35 ani
10. ARTĂ CINEMATOGRAFICĂ 2 ani 16 – 35 ani
11. GRAFICĂ (DESEN ARHITECTURAL) 3 ani 15 – 35 ani
12. PICTURĂ 3 ani 13 – 35 ani
13. DESIGN VESTIMENTAR 2 ani 15 – 35 ani
14. ACTORIE 2 ani 14 – 35 ani
15. REGIE-TEATRU 2 ani 14 – 35 ani
16. DANS CLASIC (BALET) 5 ani 7 – 12 ani
17. DANS DE SOCIETATE 2 ani 9 – 30 ani

 

La toate disciplinele pot fi primiți candidați ce depășesc sau nu îndeplinesc limita de vârstă prevăzută la fiecare disciplină de studiu, numai în cazul în care posedă tehnică interpretativă și de creație avansată, ținându-se seama de posibilitățile lor de dezvoltare. Dispensele de vârstă se acordă cu aprobarea conducerii scolii.

 

DISCIPLINE TEORETICE

NR.CRT DISCIPLINA DURATĂ STUDII
1. TEORIE-SOLFEGII 3 ani
2. CULTURĂ CINEMATOGRAFICĂ 2 ani
3. ISTORIA ARTELOR PLASTICE 3 ani
4. ISTORIA TEATRULUIU 2 ani

 

SECȚII EXTERNE

NR.CRT

DISCIPLINA DURATĂ LIMITE VÂRTE
1. DANS POPULAR (ANSAMBLU DANS POPULAR) 2 ani 8 – 35 ani
2. DANS MODERN (secție externă învățământ special Beethoven) 2 ani 10 – 25 ani
3. PICTURĂ 3 ani 13 – 35 ani
4. ANSAMBLU INSTRUMENTE 3 ani 10 – 30 ani
ANSAMBLU CORAL 2 ani 10 – 30 ani

Pentru aceste secții externe se vor încheia protocoale educaționale între instituții.

 

 

CANTO

Studiul canto-ului se referă la cele trei domenii  mari ale artei cântului: muzică cultă, muzică populară şi muzică uşoară.

Procesul de învăţământ se desfăşoară în scopul pregătirii şi perfecţionării interpreţilor  vocali.

Baza de studiu – ştiinţifică şi unică – este aceea clasică în formarea artistului cântăreţ. Baza clasică constă în pregătirea muzicală – teoretică şi practică – pentru cele trei domenii ale cântului, în sensul:

  • Însuşirea unei temeinice tehnici vocale, corespunzătoare cerinţelor artistice specifice celor trei genuri muzicale;
  • Însuşirea unu repertoriu variat şi bogat în conţinut, corespunzător sarcinilor educative şi exigenţelor artistice actuale ale artei şi culturii româneşti;
  • Realizări artistice, interpretării valoroase care să reliefeze personalitatea fiecărui elev.

DANS POPULAR

Este o disciplină  pentru cunoaşterea folclorului coregrafic din judeţul respectiv şi a dansurilor reprezentative din marile zone folclorice: Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania, Moldova, Dobrogea. Orele practice vor fi începute cu studii de caracter românesc care au ca scop introducerea treptat în efort şi familiarizarea elevilor cu elementele ritmico-cinetice specifice dansului popular românesc. În predare se va insista asupra însuşirii temeinice a elementelor stilistice care caracterizează jocul popular în zonele investigate.

DANS CLASIC

Acest curs urmăreşte formarea şi perfecţionarea instrumentului – corp uman – pentru însuşirea şi stăpânirea diferitelor forme ale acestuia, în scopul de a reda într-un mod artistic, estetic şi expresiv, un conţinut de idei şi sentimente.

DANSUL DE SOCIETATE

Dansurile de societate sunt îmbinarea perfectă între pasiune, artă şi frumos. Te ajută să îţi cunoşti mai bine corpul, să îţi coordonezi mai bine mişcările şi să îţi dezvolţi echilibrul.

ACTORIA

Este o disciplină care îşi dezvoltă: atenţia, memoria, imaginaţia, arta vorbirii (pronunţia, respiraţia), mişcarea scenică (expresivitatea corpului).

PICTURA

Pictura este o ramură a artelor plastice care reprezintă o posibila realitate în imagini artistice bidimensionale, create cu ajutorul culorilor aplicate pe o suprafaţă (pânză, hârtie, lemn, sticlă etc.). Scopul este de a obţine o compoziţie cu forme, culori, texturi şi desene, care dă naştere unei opere de artă în conformitate cu principiile estetice.

Disciplina asigură însuşirea unor cunoştinţe de bază de natură teoretică si practică, oferă un cadru metodic, estetic şi tehnic, în măsură să contribuie la dezvoltarea armonioasă, cât mai deplină a personalităţii artistului.

GRAFICA

În cadrul acestui curs putem vorbi de o activitate complexă, ce are ca fundament şi principiu, continuarea procesului de învăţare şi cunoaștere a universului, prin desen, studiul semnului plastic, identitatea şi semnificaţia semnului plastic, forţa de comunicare prin imagine, studiul limbajului plastic, de la alb-negru până la cele mai complexe raporturi cromatice, se realizează prin abordarea tuturor tehnicilor de lucru ce ţin de un anumit suport, şi anume hârtia, de la creion, grafit, pastel, până la materii solubile în apă: tempera, tușuri, baițuri, acrilice,  cerneluri, etc. Studii şi compoziţii specifice vor fi abordate cât mai divers, astfel încât elevul să capete o cât mai mare uşurinţă de exprimare şi comunicare.

ARTĂ CINEMATOGRAFICĂ

Cursul îşi propune studierea elementelor fundamentale ale creaţiei cinematografice promovate de cinematografii: scenariu de film, regie, imagine, montaj. Urmărind să familiarizeze cursanţii cu principalele probleme de natură tehnică, sociologică şi estetică a filmului. O atenţie deosebită se acordă:

  • Dezvoltării aptitudinilor specifice: spirit de observaţie, memorie vizuală, sensibilitate, fantezie creatoare, putere de discernământ.
  • Deprinderii mijloacelor şi modalităţilor de expresie caracteristice unor specii cinematografice de maximă operativitate (reportajul, filmul, filmul ştiinţific, etc.).

MUZICĂ INSTRUMENTALĂ

În învăţământul vocaţional artistic muzical, studiul instrumentelor reprezintă disciplina principală în pregătirea de specialitate a elevilor. Această disciplină se predă individual.

În funcţie de instrument studiul constă în: cunoaşterea instrumentului, poziţionarea mâinilor şi aşezarea degetelor, poziţionarea corpului şi principii generale despre muzică, scrierea muzicală (portative, note, chei), exerciţii de citirea notelor, game, studii, piese

De asemenea, prin această ofertă educaţională este posibilă conturarea traseelor individuale de evoluţie profesională a tinerilor muzicieni-instrumentişti, prin adaptarea repertoriilor şi a modalităţilor de abordare a acestora la particularităţile lor intelectuale, afective şi motrice.

REGIE-TEATRU

Clasele de regie au scopul de a pregătii instructori artistici care să devină organizatori, pedagogi şi animatori ai colectivelor pe care le îndrumă. Piesele descifrate, analizate şi lucrate pe parcursul anilor de învăţământ vor reuşi să dea elevilor o imagine mai clară despre formarea concepţiei regizorale, a muncii cu actorul şi creare a spectacolului cu toate elementele sale contemporane.

TEORIE-SOLFEGII

Disciplina vine în sprijinul scrisului şi cititului muzical, fără de care interpretul vocal sau instrumental nu poate pătrunde în înţelegerea şi redactarea fidelă şi artistic a partiturii.

ISTORIA ARTELOR

Istoria artei este un domeniu multidisciplinar, realizând o clasificare a culturilor, periodizarea acestora şi stabilirea particularităţilor creaţiilor artistice şi a influenţelor reciproce.

DESIGN VESTIMENTAR

Designul vestimentar este una din artele aplicate special dedicate  designului hainelor şi accesoriilor.

Cursul cuprinde: noţiuni de desen, de anatomie artistică, aspecte vestimentare în diferite epoci, structuri textile, compoziţie tehnică şi artistic, colaje textile, tehnică accesorii, compoziţia tehnică a costumului, etc.

 Pentru furnizarea produselor şi serviciilor culturale, Şcoala Populară de Arte şi Meserii  „Cornetti” Craiova, a înfiinţat şi asigură funcţionarea a unui ansamblu de dans, taraf de muzică populară şi a unor formaţii de muzică uşoară şi folk.

 

Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Cornetti” pentru realizarea obiectivelor culturale, desfăşoară următoarele activităţi:

  1. Organizează şi susţine spectacole asigurând o ofertă culturală diversificată în ceea ce priveşte tipurile de spectacol, în funcţie de publicul căruia i se adresează;
  2. Organizează şi susţine spectacole atât pe plan local cât şi judeţean
  3. Promovează creşterea şi diversificarea ofertei şi consumului cultural, prin atragerea membrilor comunităţii;
  4. Dezvoltă şi susţine programe şi proiecte împreună cu alte instituţii locale, judeţene şi de Cultură;
  5. Realizează sau găzduieşte proiecte cultural-artistice în colaborare cu artişti şi instituţii din ţară;
  6. Satisfacerea nevoii de educaţie muzicală în comunitate prin organizarea de concerte promoţionale la sediu, în alte localităţi sau în aer liber;
  7. Dezvoltă schimburi culturale pe plan judeţean şi naţional.

Taraful, formaţia, ansamblurile artistice de muzică şi dansuri, înfiinţate şi organizate de Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Cornetti” au următoarele atribuţii principale:

  1. Participă la realizarea programelor şi proiectelor culturale ale şcolii sau cele realizate în cadrul acordurilor, parteneriatelor şi colaborărilor;
  2. Promovează tradiţiile muzicale şi valorile culturale ale poporului român prin participarea la activităţi artistice şi culturale;
  3. Susţin activităţi artistice care contribuie la formarea şi educarea publicului;
  4. Interpretarea corectă a partiturii, respectarea indicaţiilor muzicale;
  5. Cunoaşterea diverselor stiluri, tehnici muzicale şi a întregului repertoriu;
  6. Întreţinerea formei vocale şi fizice, muzicalitate, dicţie, pe care le cultivă şi le păstrează prin studiu individual, colectiv, solfegiu, vocalize, iniţiere vocală;
  7. Participarea la toate repetiţiile şi spectacolele stabilite de conducerea instituţiei, precum şi la alte manifestări cultural-artistice programate;
  8. Manifestă responsabilitate pentru buna funcţionare a instrumentelor muzicale, manipularea şi păstrarea repertoriului şi a bunurilor materiale.